Rețete tradiționale

Salata mediteraneana, cu cartofi si ardei copti

Salata mediteraneana, cu cartofi si ardei copti

Cartofii se spală și se pun întregi la fiert.

Între timp se curăță ceapa și usturoiul, se spală și se taie (ceapa, rondele, iar usturoiul, felii).

Roșiile se spală și se feliază.

Se clătesc măslinele și se feliază.

Ardeii copți se taie fâșii.

După ce au fiert, cartofii se lasă să se răcorească, se curăță de coji și se taie în cubulețe mari.

Se pune ceapa și apoi usturoiul la călit, la foc mic, ca să nu se ardă și după ce se înmoaie se adaugă roșiile și zeama lăsată de ardeii copți. După 3-4 minute se adaugă măslinele tăiate, ardeii copți feliați și se presară oregano, sare și piper. Se amestecă ușor, pentru ca aceste condimente să fie distribuite în toată cratița și apoi se adaugă și cartofii tăiați cubulețe. Se mai lasă cratița pe aragaz, la foc mic, încă 4-5 minute, până mai scade puțin lichidul și toate ingredientele se impregnează cu sosul format. După acest interval de timp, se oprește focul de la aragaz și salata poate fi servită, fără pâine, pentru că are cartofi.

1

Alegeți cartofi roșii, care fierb bine și nu se sfărâmă prea ușor.

2

Căliți legumele la foc mic, ca să nu se ardă și să capete un gust amar.

3

Tăiați ingredientele în bucăți mari și amestecați-le ușor pe foc, ca să nu se terciuiască.

4

Puteți folosi și ceapă galbenă, dar cea roșie este nu numai mai aspectuoasă, ci și mai puțin iute.

5

Rețeta originală nu avea piper, dar eu am adăugat, pentru că-mi plac mâncărurile picante. Dacă nu vă priește acest condiment, puteți să-l evitați și veți respecta astfel, întru totul, rețeta originală.


Retete similare:

Spaghete cu ardei copti

Spaghete cu ardei copti preparate cu ardei capia sau gras si alune de padure macinate, condimentate cu busuioc si sos de soia

Ardei copti umpluti cu carne de pui

Ardei copti umpluti cu carne de pui (pulpe sau piept), preparati cu telina, morcov, rosie si iaurt si condimentati cu patrunjel, marar si zeama de la o lamaie

Mancare de ardei copti

Mancare cu ardei copti (capia), preparata cu oua, smantana, usturoi si faina


Peste gratinat cu cartofi

Imi place pestele, dar mi s-a atras atentia ca nu prea il gatesc des. Si pe buna dreptate (cred ca am mai spus asta pe undeva pe aici, doar o mai spun inca o data, ca merit!). Cu pasi mici, dar siguri, remediez situatia. Baby steps, cum se spune! Primul pas? Peste gratinat cu cartofi. De-li-ciosssss!

Din poze poate ca nu pare asa. Nu e vina pestelui, e vina mea nu am setat cum trebuie aparatul, si m-am grabit teribil, sa il mananc, in loc sa-l pozez. Sunt o bestie cu chip de bucatar!

Ingrediente:

  • 500 g cartofi
  • sare
  • 2 catei de usturoi
  • 3 linguri de unt
  • 2 linguri patrunjel tocat
  • un praf de chilli
  • 500 g fileuri de peste (eu am folosit novac – cam are oase – dar merge orice file de peste)
  • 3 linguri pesmet

Cartofii se spala foarte, foarte bine, apoi se taie in felii subtiri de 5 mm, fara a fii decojiti. Cuptorul se preincalzeste la 200 de grade Celsius. Cartofii se fierb in apa cu sare, cam 10 minute. Usturoiul se curata si se zdrobeste. Se topeste untul, si se caleste usturoiul in el, cam 12 secunde. Se trage de pe foc, si se pune patrunjelul si praful de chilli.

Pestele se taie in bucati late de 2,5 cm. Se ia o forma termorezistenta, se unge cu unt, se scurg bine de tot feliile de cartofi, si se aseaza pe fundul formei. Se ung cu o parte din untul cu patrunjel. Se pun feliile de peste deasupra, si se ung si ele cu unt cu patrunjel (dar nu cu tot). Se presara sare pe deasupra. Se acopera forma cu folie de aluminiu, si se baga la cuptor 15 de minute.

Pesmetul se inglobeaza in restul de unt. Se scoate forma din cuptor dupa 15 minute, se pune pesmetul cu unt deasupra pestelui, si se baga din nou la cuptor, de data asta fara a fii acoperita cu folia de aluminiu. Se mai lasa 12-15 minute, pana se rumeneste pesmetul. Se scoate si se mananca cald, ca-i tare bun! Pofta mare!


Salata de ardei copti pentru iarna:

Se umplu borcanele cu ardei copti, taiati bucati, pana se ajunge cu 2 degete sub gura borcanului.

In fiecare borcan (de 800 g) se adauga cate 1 lingura de ulei, jumatate lingurita rasa de sare, 1 catel de usturoi (optional), frunze de telina, 1-2 fasii de hrean.

Se completeaza cu otet de 9 grade. Optional se poate adauga si zahar &ndash cat se ia cu 3 degete.

Se sterilizeaza borcanele la bain marie timp de 20 de minute din momentul in care au dat in clocot.

Se lasa sa se raceasca in apa aceasta sau se scot si se acopera cu paturi.

Ardeii copti si curatati de cotoare si seminte se mai pot pastra foarte bine si la congelor, pusi in pungute exact ca va trebuie pentru o salata. 🙂

Mai multe retete de conserve pentru iarna &ndash vedeti aici . Una dintre retetele pe care vi le recomand cu drag este cea de ardei copti la borcan, o modalitate usorara de pastrare pentru iarna.

Ardei copti la borcan pentru iarna

Cititorii blogului Pofta Buna! au probat reteta de salata de ardei copti:


Mod de preparare

Se incinge cuptorul la 180 grade si se unge cu ulei o tava. Se taie vanata felii subtiri, pe lung, se pune pe un fund de lemn si se sareaza

Se lasa sa stea 15 minute, se clateste cu apa rece, se zvanta bine intr-un servet si se aseaza feliile pe tava, una langa alta

Se cresteaza fiecare rosie, in cruce si se aseaza pe tava cu vinete. Se ung toate legumele cu ulei si se dau 10 minute la cuptor, dupa care se scot, se lasa sa se raceasca si vinetele se taie fasii

Ardeii copti si curatati de pielita se taie in doua, se indeparteaza semintele si apoi se taie si ei fasii, la fel si frunzele de busuioc

Dovleceii se pun intr-o forma rezistenta la foc si se oparesc cu apa clocotita. Se lasa sa stea 1 minut, se scurg, se scufunda in apa rece si se lasa
din nou sa se scurga bine

Se pun toate legumele, impreuna cu verdeata, intr-un castron mare, se stropesc cu ulei.


Mod de preparare

Se incinge cuptorul la 180 grade si se unge cu ulei o tava. Se taie vanata felii subtiri, pe lung, se pune pe un fund de lemn si se sareaza

Se lasa sa stea 15 minute, se clateste cu apa rece, se zvanta bine intr-un servet si se aseaza feliile pe tava, una langa alta

Se cresteaza fiecare rosie, in cruce si se aseaza pe tava cu vinete. Se ung toate legumele cu ulei si se dau 10 minute la cuptor, dupa care se scot, se lasa sa se raceasca si vinetele se taie fasii

Ardeii copti si curatati de pielita se taie in doua, se indeparteaza semintele si apoi se taie si ei fasii, la fel si frunzele de busuioc

Dovleceii se pun intr-o forma rezistenta la foc si se oparesc cu apa clocotita. Se lasa sa stea 1 minut, se scurg, se scufunda in apa rece si se lasa
din nou sa se scurga bine

Se pun toate legumele, impreuna cu verdeata, intr-un castron mare, se stropesc cu ulei.


Salata de ardei capia copti

15 ardei capia
10 rosii
6 catei de usturoi
1 ardei iute
ulei
otet
sare.

Mod de preparare:

Se coc ardeii capia si cel iute pe gratar, cand sunt gata se scot intr-o cratita si se acopera cu un capac, pentru a se aburi. Apoi se decojesc, li se taie cotoarele, se curata de seminte si se taie fasii, pe lung.
Se oparesc 4-5 secunde rosiile in apa clocotita, dupa care se decojesc si se taie cubulete.
Intr-un bol se pun ardeii taiati fasii, rosiile cubulete si ardeiul iute decojit, curatat de seminte si tocat marunt. Apoi se adauga ulei, otet, sare si piper dupa gust. Se curata usturoiul, se taie feliute, se adauga peste salata si se amesteca.
Pentru un plus de savoare, se poate adauga si zeama de la ardeii capia (lasata in cratita in care s-au aburit), dupa ce este strecurata.


Retete similare:

Salata de ardei copti

Salata de ardei copti preparata cu otet si ulei

Salata de ardei capia cu usturoi

Salata de ardei capia copti la foc iute cu usturoi si marar

Ardei copti umpluti cu carne de pui

Ardei copti umpluti cu carne de pui (pulpe sau piept), preparati cu telina, morcov, rosie si iaurt si condimentati cu patrunjel, marar si zeama de la o lamaie

Mancare de ardei copti

Mancare cu ardei copti (capia), preparata cu oua, smantana, usturoi si faina


5 ardei mari capia , ulei din sambure de struguri , otet de mere, sare .

Mai intai se coc pe plita / intr-o tava ardei capia . Se pun la aburit cu sare peste ei pentru a se curata usor de pielita . Dupa ce s-au racit ardei , acestia se vor curata de coaja si se vor clati raid intr-un jet mic de apa , dupa se curata e seminte , se taie pe jumatate si apoi se felii subtiri . Se pun intr-un bol ardei capia taiati fasii , peste se pune sare dupa gust, uleiul din samburi de struguri ( eu dinacesta am avut dar voi puneti orice ulei aveti ) si otetul de mere. Amestecati bine , si lasati la frigider pentru a se raci . Aceasta salata simpla este foarte aromata si delicioasa alturi de orice friptura .

Incearca si aceasta reteta video


Salata de cartofi si ardei copti cu branza marinata

Cartofii ii taiati felii pe lung si ii condimentati cu ulei, sare, piper, oregano si cimbru. Amestecati bine.

* dupa multe incercari tot la reteta de cartofi copti cu mustar ma intorc de fiecare data, e cea mai reusita de pana acum, asa ca va recomand aceasta combinatie de condimente pentru cartofi in locul condimentelor folosite de mine la aceasta reteta

Asezati cartofii intr-un singur strat intr-o tava cu hartie de copt. Asezati si ardeiul in tava.

Dati la cuptor la 250C pentru 45 minute.

Curatati ardeiul copt de coaja si il taiati fasii. Cartofii copti ii amestecati cu patrunjel tocat.

Asezati pe un platou cartofii, apoi felii de de ardei, mai presarati putina sare mare si stropiti apoi cu 1 lingura din uleiul de pe branza marinata.

Deasupa asezati bile de branza, iar cateva bile le sfaramati peste cartofi.


Video: Gata cu chinul ardeilor copți pe plită.Aşa se fac perfect! (Ianuarie 2022).